––> +

Suflu de reinviere in medicina monahala romaneasca

- de vorba cu Parintele Ieromonah Teofan, de la Manastirea Nera -

      La intrarea in Cheile Nerei, pe un pripor fermecator deasupra raului, s-a ridicat o manastire, in care simti lucrarea vie a Proniei Dumnezeiesti. In aceste locuri parca Dumnezeul Cel Atottiitor este mai aproape. Reinvie aici traditia vechilor ocupatii si valori, pe care lumea de astazi le-a uitat, dar are sansa sa le redescopere.

                            

Maicile de la Manastirea Nera, prin preocuparile lor de zi cu zi, se ingrijesc de pastrarea sanatatii daruite noua de Dumnezeu si de care suntem responsabili. Am folosit produse ale Manastirii si am simtit ca au o putere aparte, care le face mai eficiente decat ar fi prin simpla lor compozitie chimica. Este binecuvantarea lui Dumnezeu, Care sfinteste lucrul maicilor. Ele fiind destul de sfioase si vorbind prea putin despre sine, am adresat cateva intrebari Parintelui Duhovnic al Manastirii, sfintia sa Ieromonahul Teofan.
                                      
      Am aflat ca aici la manastire sunt multe maici cu pregatire universitara. De ce se retrag din lume acesti oameni si de ce vin atat de multi aici ?
      Nu ne-a trecut prin minte ca am putea fi asimilati vreodata cu o „casta universitara” a monahismului ortodox. Am primit in mijlocul nostru pe cei pe care i-am socotit trimisi de Domnul spre a fi impreuna vietuitori cu noi, fara a lua in vreun fel in calcul gradul de pregatire intelectuala. De fapt, numai trei sferturi din obste e „licentiata”, restul maicutelor avind o pregatire medie. Si, de-ar fi sa glumim amar, ce mai reprezinta in zilele noastre o licenta? Cred ca ne-am saturat cu totii de atata intelectualism lipsit, cateodata, chiar si de cele mai elementare forme de intelepciune.
      Cum s-a nascut aceasta manastire si cine au fost ctitorii ei ?
      Gandul de a se ridica aici o manastire ii apartine D-lui Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, care de altfel se trage de pe aceste binecuvantate meleaguri. Cunoscind multele daruri pe care Dumnezeu le-a revarsat peste acest colt de lume aflat in imediata vecinatate a Rezervatiei naturale Cheile Nerei, plin de o multime felurita de plante ce au privilegiul de a creste intr-o zona ecologica, domnul Dr. Chirila si-a propus inca dintru inceputurile activitatii Asociatiei Christiana, al carei initiator si fondator este, ca printre obiectivele ridicate de aceasta asociatie sa se afle si o manastire aici, la intrarea in Cheile Nerei. Datorita prigoanei la care ctitorul a fost supus ca presedinte al Christianei, asociatia nu a putut sustine zidirea manastirii decat putin timp, la inceput, iar mai apoi domnul Dr. Chirila si-a asumat dimpreuna cu familia sa cheltuielile necesare ridicarii asezamantului monahal de la Nera. Ar trebui sa facem pomenire de dragostea deosebita a doamnei Dr. Maria Chirila fata de manastirea noastra, pana la ultima suflare dansa aratind o grija aparte fata de obstea de aici.
      Cand si cum v-a venit ideea de a va apleca asupra suferintelor trupesti ale oamenilor, sub aceasta forma, de a le oferi preparate cu valoare terapeutica ?    
      Dintru bun inceput ctitorii au gandit manastirea Nera ca un loc in care maicutele sa pregateasca tratamente naturiste, iar cealalta manastire-sora, Manastirea Christiana din Bucuresti, ctitorita tot de familia Chirila, sa se ocupe de tratarea bolnavilor. Acest gand nu s-a putut intrupa in primii ani ai Nerei, din cauza faptului ca intreaga energie a obstii a trebuit canalizata, dupa slujbele randuite vietuirii monahale, catre construirea complexului ce cuprinde chiliile, trapeza, bucataria si celelalte. Abia in urma cu cativa ani ne-am putut indeletnici efectiv cu prepararea produselor naturiste, acreditindu-ne pentru aceasta un laborator numit „Sfintii Doctori fara de arginti”.

                              
      Parinte, ce v-a determinat sa alegeti aceasta cale - monahismul?
      Este o poveste mai lunga si, pentru mine, frumoasa, dar locul ei nu este aici, acum. Voi raspunde simplu, pascalian: intalnirea cu Dumnezeul cel Viu.
      Cand v-ati retras din lume si de cat timp sunteti la Sf. Manastire Nera ca duhovnic ?
      Am imbratisat viata monahala in urma cu douazeci si trei de ani, iar la Nera sunt din primavara lui 1999.
      Cine culege plantele medicinale pe care le folositi drept ingrediente in preparatele Dvs. ?
      Plantele pe care le folosim ca materie prima provin, in cea mai mare parte, din flora spontana, foarte bogata si variata in aceasta parte a tarii. O mica parte este obtinuta din culturile proprii. Si de cules, pe de o parte, si de cultivat, pe de cealalta, se ocupa maicutele. Practic, fiecare plantuta trece prin mainile lor si este binecuvantata cu rugaciunea cea din toata vremea.

        
      Cine concepe aceste suplimente nutritionale ?
      Primele retete au fost preluate de maicute de la domnul Dr. Chirila, printr-o practica de inceput in laboratoarele Naturaliei din Voluntari. De fapt, sunt retete pe care prof. Chirila le preda liber de ani de zile la toate cursurile de fitoterapie, fara teama ca ar putea fi afectat de „concurenta”. Apoi maicutele au consultat diferite carti si studii de fitoterapie, vechi retete manastiresti etc. Poate ar trebui mentionat aici si faptul ca, desi s-ar parea la o prima vedere ca activitatea noastra reprezinta ceva inedit, de fapt noi nu incercam decat sa reinnodam o traditie de veacuri a monahismului ortodox de pe aceste meleaguri. Sa nu uitam ca manastirile au fost timp de sute de ani organizatoarele si ocrotitoarele asezamintelor sociale de tot felul, de la scoli si pana la bolnitele pentru cei batrani si suferinzi. Fiecare manastire avea unul sau mai multi monahi cunoscatori ai „ierburilor de leac”. Unul dintre ei a fost si un sfant atat de drag si de apropiat noua, Ioan Iacob de la Neamt, sau Hozevitul. Stiinta vindecarii prin rugaciune si leacuri din plante a deprins-o in marea manastire a Neamtului si a folosit-o atat timp cat a vietuit in Tara Sfanta, mai ales la Manastirea Sfantului Sava, unde a ingrijit atat pe monahii si crestinii ortodocsi, cat si pe musulmanii suferinzi.
      Cine se ocupa de calitatea si verificarea calitatii produselor Dvs. ?
      Laboratorul este acreditat de Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentara Caras Severin (nr. 855/07.08.2014), iar fiecare produs in parte este notificat de Institutul de Bioresurse Alimentare. Dupa o pregatire generala comuna, maicutele s-au impartit pe departamente specializate: ceaiuri, siropuri, tincturi, uleiuri, alifii, sapunuri.

                              
      Urmariti si o experienta clinica? Care sunt raspunsurile celor care utilizeaza produsele Dvs.?
      „Experienta clinica” este data deocamdata de raspunsurile mai mult decat favorabile ale celor ce au folosit  produsele noastre. Desi din cauza multelor investitii de inceput, costul produselor este relativ ridicat, el este compensat, spun ei, de calitatea lor.
      Va rog sa ne dati cateva exemple de produse pe care le considerati a fi de un mare efect si beneficiu pentru sanatatea oamenilor.
      Printre cele mai cautate produse merita enumerate siropurile impotriva racelii obtinute din muguri de brad, soc si patlagina, oteturile de mere cu macerate de plante, tinctura de propolis, cremele de galbenele, de tataneasa.
      Sunteti preocupati si de producerea unor bunuri cosmetice, cum sunt sapunurile naturale. Intrati in felul acesta intr-o piata in care concurenta este acerba.   Credeti ca firmele romanesti au sanse reale de a-si gasi un fagas printre firmele straine care domina aceasta zona ?
      Pe langa o asumare foarte serioasa din partea producatorului roman a tuturor indicilor de calitate ceruti de o astfel de activitate (si n-ar trebui sa avem nici un fel de complexe de inferioritate fata de „exterior”, caci avem destui oameni capabili, de ani de zile tot exportind capacitati umane si neepuizindu-ni-se „stocul”), socotesc ca ar trebui facuta ceva mai multa educatie si pe aceasta linie, bunul nostru popor asimilind de multe ori fara discernamant orice vine din „afara” – in detrimentul propriilor bunuri – pentru simplul fapt ca acel bun este „strain”.
      Ati inregistrat o marca anume, sau mai multe, cum sa distinga cumparatorii produsele Dvs. pe rafturile magazinelor ?
      Toate produsele Manastirii Nera apar sub marca inregistrata „Nera Plant”, preluata si in denumirea lor, alaturi de sigla Laboratorului nostru „Sfintii Doctori fara de arginti”.
      Ce parere aveti despre modificarile legislative care sunt impuse tarii noastre de U.E. ?
      Socotesc ca sub paravanul unei „mai bune” legislatii, si asta nu numai in domeniul produselor naturiste, se lucreaza la surparea din temelii a vechilor randuieli prin care societatea traditionala a raspuns, intr-un mod firesc, nevoilor omului. In cazul concret pe care il avem in vedere, vor fi scosi de pe piata toti producatorii mici si, mai apoi, mijlocii, ramanind intr-un final doar marile concerne care, dupa cum se stie, sunt atat de vulnerabile la constrangeri... Pana la urma traim in aceste zile doar o etapa a implementarii sinistrului Codex Alimentarius!
      Daca cititorii doresc sa va contacteze, unde o pot face mai exact ?
      Fie la telefon (0729 984 727), fie prin e-mail (nera.plant@gmail.com), fie prin posta (Manastirea Nera, Loc. Slatina Nera, Jud. Caras-Severin, Cod postal: 327330).
      Daca cumparatorii cauta produsele Dvs., unde le pot afla ?
      Avem distributie nationala in magazinele naturiste, initial prin firma Radix, iar de cand am lansat site-ul www.neraplant.ro, lucram cu toti cei care ni se adreseaza direct, inclusiv pentru re-vanzare / distributie. Cumparatorii pot face si comenzi direct pe site-ul manastirii; expediem produsele prin curierat rapid.

                 
      Ce intentii de viitor aveti pentru activitatea laboratorului manastirii ?
      Ajutind Domnul, nadajduim ca anul acesta sa daruim oamenilor o gama mai larga de produse, care sa fie deopotriva leacuri trupului si sufletului. Am finalizat deja un catalog electronic din care se pot afla mai multe informatii atat despre produse, cat si despre proprietatile plantelor folosite ca ingrediente. Este un prim pas facut pentru promovarea activitatii noastre, ce ne dorim sa devina mai cunoscuta, dar totodata si roadele ei sa fie mai la indemana atator oameni care sa-si afle prin ele tamaduirea feluritelor neputinte.


                                    Au facut ascultare si au consemnat pentru Dvs.
                                                  Cristina si Gabriel Aosan
(postat 03 Aprilie 2015)
Articolul a fost conceput in Ianuarie-Februarie 2011 dar, din prea multa modestie, Parintele Teofan a amanat binecuvantarea pentru publicare.

Fotografiile - furnizate de maici. Multumim frumos !







In conformitate cu legislatia drepturilor de autor, daca nu aveti un acord scris din partea Melidava, puteti prelua maxim 500 caractere din articolul care va intereseaza, daca precizati sursa si inserati vizibil link-ul articolului.