––> +

Polen crud - utilizare

      Frigul inca ne da tarcoale pe alocuri, dar semnele primaverii sunt totusi evidente. Odata cu ele, a aparut astenia. Spre revigorare se recomanda un regim alimentar usor, improspatator, bogat in vitamine, enzime; surse imediate verdeturile primavaratice sau suplimente potrivite. Unul care a devenit la indemana este polenul apicol crud.
      Ne aflam in postul invierii, cu o intemeiata asezare in aceasta perioada. Polenul, sub raport legal, este produs animalier, albina fiind incadrata in legislatia veterinara. Stiintific vorbind, e un produs vegetal, caci albina intervine minimal asupra sa, doar la recoltarea de pe flori. Parintii duhovnicesti ortodocsi considera polenul apicol un produs vegetal ce poate fi administrat in post.
      Pe de alta parte se apropie sezonul alergiilor la polenuri. Aceste alergii sunt provocate de polenurile purtate de vant, numite si anemofile. Ele sunt diferite de polenurile recoltate de albine, numite si entomofile. Important e ca albinele recolteaza doar polenuri ce nu sunt purtate de vant. intre cele doua tipuri de polen nu exista incrucisari la nivel de alergii. Ca urmare cei cu alergii de primavara sau vara la polenurile purtate de vant, pot lua polen apicol fara probleme. Mai mult, polenul apicol ajuta la linistirea reactiilor alergice fata de polenurile anemofile. Ne referim la polenul apicol crud, caci cel uscat nu are acelasi efect.
      Observam cu bucurie de o vreme, ca tot mai multi oameni cauta informatii despre folosirea polenului apicol, un semn bun pentru vigoarea sanatatii in general.

      Cateva repere pentru compozitie si proprietati
      Noi il recomandam in primul rand pentru ca este un nutrient de o nepretuita bogatie compozitionala. Are proteine in cantitate mare, o larga paleta de vitamine, enzime, coenzime, minerale, oligoelemente. Carnea de porc contine 17-20% proteine, dar polenul poliflor intre 20 si circa 40% depinzind de tipurile florale. Polenul cuprinde toti aminoacizii esentiali, iar mare parte din proteine este sub forma de aminoacizi, adica direct absorbabili, fara nici un efort digestiv. Carnea e mare consumatoare de energie pentru dificila sa digerare. Polenul e un supliment proteic valoros atat in post, cat si in dietele lacto-vegetariene sau vegane.
      In unele tari din Europa, precum Franta si Belgia, polenul este considerat un aliment. in Romania el este considerat un supliment alimentar.
      Polenul crud, spre deosebire de cel uscat, pastreaza bine valentele vitaminelor, enzimelor, coenzimelor si mai ales proprietatile probiotice si prebiotice. incarcatura sa in lactobacili utili pentru buna stare si functionare a intestinului gros, poate fi comparata cu cea a unui iaurt natural de buna calitate.  
      Polenul este un bun revigorant si reconstructor pentru sange, fluidul vietii, un trofic general pentru organism si in particular pentru ficat, inima, muschi. Contine precursori de neurotransmitatori, cu efecte antidepresive si normalizatoare pentru functiile creierului; e recomandat in toate problemele neurologice. Nu vom insista asupra bunelor proprietati si efecte ale polenului, cu deosebire a celui crud, caci le-am descris in alte randuri. Dar mentionez ca actiunea sa trofica generala, „hranitoare”, este observata de catre utilizatori intr-un timp scurt, de numai cateva zile de la inceperea administrarii, si este cu atat mai rapida si mai evidenta cu cat persoana in cauza e mai slabita.

Polen pe o petala de nu ma uita

      De remarcat ca polenul romanesc este in cea mai mare parte poliflor, motiv pentru care e mult apreciat pe piata externa, datorita varietatii compozitionale si aromatice. In alte tari (ex. Portugalia, Spania) polenul apicol provine in majoritate de la 1-2 specii florale, fiind mai modest nutritional. Polenul poliflor este mai adaptat necesitatilor alimentare umane. Ceea ce pentru altii e raritate, la noi e uzual, mai usor de procurat, deci si la un pret mai accesibil decat polenurile monoflore. Pe de alta parte, polenurile monoflore ar putea sa provina din culturi, care de regula sunt tratate cu ingrasaminte chimice si pesticide. Ca efecte se pare ca polenul unei plante nu reproduce fidel calitatile terapeutice ale plantei. Nu exista inca experienta clinica, nici studii de laborator suficiente asupra efectelor polenurilor monoflore pentru anumite suferinte. De exemplu polenul de paducel nu are efect hipotensiv, asa cum au ceaiul sau o tinctura de paducel bine preparata.
     

Cum se administreaza
      Cel mai bun moment pentru administrarea polenului crud este dimineata. Cand situatia o impune, poate fi administrat si la pranz. Fiind un aliment cu efect tonic nu este recomandabil seara, caci poate intarzia sau superficializa somnul.
      Pentru cei care utilizeaza prima data polen, este indicat sa inceapa cu 1-2 lingurite (ne referim la lingurita de ceai) cu varf, adica 5-10 grame. Se pune in suspensie, ori la dizolvat, cum se mai spune. Solutia pentru suspensie poate fi apa cu zeama de lamaie, sucuri fresh de fructe, bors, iaurt, sana, kefir. Polenul cu sucuri de fructe poate fi dulce-acrisor, iar in „solutiile” lactate este mai degraba dulce-dulceag. Lichidul pentru suspensie se alege si se poate schimba dupa gust. Volumul minim necesar e de circa 50 de mililitri pentru 2 lingurite de polen; la doze mai mari se creste proportional. Timpul minim de interactiune a celor doua e de 20-30 minute, in care ghemotoacele de polen se desfac aproape total la o simpla agitare cu lingurita. Se poate lasa in suspensie si pentru mai multe ore – astfel gustul suspensiilor cu lactate devine acrisor din dulceag. Iar daca nu puteti sa va luati doza pregatita, ea va poate astepta in frigider pana maine. Linguritele pot fi de lemn, plastic sau chiar si metal inoxidabil, cu conditia sa nu lasati lingurita de metal cufundata in mixtura. Avantajul suspensiei, dovedit si in laborator si prin practica, e ca principiile active ale polenului trec din microgranule in solutie, asadar devin usor si integral absorbabile.
      Daca sunteti la primele administrari de polen, cel mai bine este sa-l luati imediat dupa micul dejun, pana se obisnuieste stomacul cu el. Daca v-ati obisnuit, dupa una-doua saptamani puteti incepe sa majorati dozele cu cate o lingurita pe saptamana. Cam la 5-6 lingurite, incercati-l inainte de micul dejun. Daca stomacul il suporta bine, pastrati acest mod de administrare si majorati dozele in continuare pana spre 10 lingurite pe zi.
      Daca sunteti in recuperare fizica ori a greutatii, pastrati si micul dejun integral. Daca vreti sa slabiti, scadeti concomitent ratia volumica si calorica a micului dejun, pana la a-l inlocui cu polenul. Pentru un adult in plina activitate fizica si/sau intelectuala, femeie sau barbat intre 50-70 de kilograme, 10 lingurite de polen crud reprezinta un mic dejun suficient. Daca mai adaugati si 2-4 mililitri de laptisor de matca crud, aveti un mic dejun regal. Cum senzatia de satietate este data de aportul de nutrienti dar si de gradul de umplere al stomacului, daca ati fost obisnuiti cu un mic dejun voluminos, probabil ca o sa aveti nevoie de un fruct sau una-doua felii de paine o vreme, pana stomacul se acomodeaza cu un consum volumic redus. Cei mai multi oameni nu resimt foame pana la pranz, chiar daca au fost obisnuiti sa consume si o gustare la ora 10.

Polen de pin

      Dozele cele mai mici la care se poate constata un efect benefic intr-un timp scurt sunt 2-4 lingurite cu varf. Cele mai mari doze pe care le-am incercat in proprie experienta sunt 20 de lingurite pline, adica vreo 100 de grame pe zi. Generic putem considera utila pentru o persoana activa, o doza de 5 grame de polen crud (o lingurita cu varf) pentru fiecare 5-10 kilograme masa corporala. Nu sunt obligatorii pauzele, dar pentru armonizare fizico-emotionala recomandam 3-4 saptamni cura si o saptamana pauza, sau 5 zile cura cu 2 zile pauza.

      Sunt persoane carora le place mult gustul polenului crud, incat prefera sa-l ia ca atare. Metoda e mai putin eficienta decat daca se dizolva, dar se poate compensa partial prin masticare indelungata. Astfel, conform preceptelor acupuncturii, esentele polenului se absorb direct si trec catre organele vitale.
      Posibile evenimente neplacute - cauze si rezolvarea lor
      Dintre utilizatorii adulti, cam unul din 20 ne spun ca polenul le provoaca senzatii neobisnuite la stomac. Cam unul din 100 raporteaza chiar dureri. Aceasta de regula daca il iau de la inceput pe stomacul gol sau nedizolvat, mai ales daca e polen uscat si daca au o sensibilitate gastrica, ori au avut in trecut gastrita sau ulcer. Faptul se datoreaza in principal continutului ridicat proteic, care stimuleaza secretia de suc gastric. De aceea incepem administrarea dupa micul dejun. Numarul celor care reclama astfel de stari neplacute creste din pacate la generatia tanara, probabil pe seama alimentatiei tot mai denaturate care irita stomacul. Foarte corozive sunt bauturile racoritoare sintetice, care au ajuns sa provoace gastrite si la varste de 10-15 ani.
      Pentru corectare se trece la administrarea polenului dupa masa. Daca totusi senzatiile persista, se face pauza in administrarea de polen si se ia un macerat de Obligeana. Este un tratament bun si relativ rapid, dupa experienta noastra, pentru calmarea stomacului. Se prepara din o lingurita de pulbere de planta (rizom), la 250 de mililitri de apa rece, lasat la plamadit 8-10 ore de seara pana dimineata, la temperatura camerei, dar nu langa o sursa de caldura. Daca sta mai mult riscati sa fermenteze. Cana rezultata dupa strecurare se bea in sase prize, cate una inainte si imediat dupa fiecare masa. Dupa 2 saptamani se poate reincepe polenul, cate 1-2 lingurite/zi, dupa masa, cu crestere progresiva cum am mentionat deja. in paralel se continua ceaiul inca 2-4 saptamani in cazurile obisnuite. Desigur este necesara si o revizuire a alimentatiei, pentru a evita reinstalarea acestor probleme. Va recomand „Ceaiul de obligeana” de la firma Larix, un bun producator. De mentionat ca extractele sau capsulele cu pulbere nu au nici pe departe un efect la fel de bun si de prompt asupra stomacului.

      La doze mai mari de polen, scaunul poate capata culoarea polenului ingerat. Sau poate deveni mai moale, uneori chiar diareic, mai ales dupa administrare pe stomacul gol sau nedizolvat. Dar atentie - fenomenele diareice pot aparea si din alte motive: amestecuri nepotrivite de alimente, lichide reci, toxi-infectii alimentare. Sau la pacientii sub tratamente antibiotice, citostatice,  radio-terapie, ori investigatii imagistice cu substante de contrast. Daca aceste situatii nu intra in calcul, de regula administrarea dupa masa rezolva problema. Daca persista, se ia o pauza in cura cu polen si se urmeaza un tratament cu argila pentru a stopa diareea.
      Doua lingurite de pulbere de argila pe zi sunt suficiente pentru un adult. La nevoie se poate lua ca atare cu putina apa. Altminteri se lasa in apa de seara pentru administrarea de dimineata, si de dimineata pentru administrarea de seara. Se beau pe stomacul gol atat apa cat si argila, in totalitate.
      Dupa ce tranzitul intestinal s-a normalizat, se reia polenul la un numar de lingurite redus cu 30-50% fata de volumul anterior, administrindu-se la inceput dupa masa. Cand corpul se obisnuieste cu el, se poate creste lent doza.
     De gustibus non discutandum

Diverse granule de polen

      Remarcabil este ca polenurile pot avea o mare varietate de gusturi, culori si arome, corespunzator varietatii de plante de origine, ce se schimba sezonier. De la amar la dulce intens, si de la galben pai la orange, rosu, maro si violet. Mai mult decat atat, perceptia e diversa, chiar la persoane din aceeasi familie. Depinzind de starea fizica si emotionala, diferentele gustative pot fi extreme. in timp ce o persoana simte un sort de polen ca fiind „bomboana”, o alta spune ca e amar... Aceste cazuri la antipozi sunt mai rare, dar le-am intalnit personal. in acelasi timp fumatorii sau marii consumatori de bauturi alcoolice pot recepta gusturi diferite fata de cei care nu au aceste obiceiuri. Persoanele sub chimio-terapie pot avea denaturari ale receptiei gustului de polen (ca si a altor alimente), mergand pana la a declara ca polenul are gust si miros de peste...
      Cine poate lua polen
      Polenul poate fi consumat practic de toata lumea: copii (inclusiv sugari si fetite), femei, gravide, baieti, barbati tineri sau varstnici. Am observat ca foarte bine reactioneaza copiii, inclusiv sugarii, mai ales prematurii, ori cei cu tare genetice sau deficite neurologice, la care starea se imbunatateste destul repede.
      Polenul crud NU contine hormoni. Diferenta pe scara evolutiei intre plante si om e atat de mare incat nu exista identitate chimica intre substantele pe care plantele si omul le folosesc pentru  reglarea functiilor.
      La diabetici, indiferent de tip, am administrat doze mai mici de polen, intrucat contine si o cantitate de glucide. Am recomandat 3 pana la 6 lingurite cu varf pe zi. Ritmul recomandat de administrare e cel cu 5 zile da, doua zile pauza.
      Cele mai neasteptate beneficii le-am intalnit la pacientii cu epilepsie: sub un consum constant de polen crizele au disparut, ori au scazut frecventa si intensitatea lor. Efect similar constatat si in cazul consumului de produse cu apilarnil.Polenul arborelui de matase

 

      Desi polenul a fost foarte utilizat in sportul romanesc inainte de 1989 (pe atunci era disponibil doar uscat), azi nu avem solicitari tocmai din partea sportivilor care ar putea avea numeroase si indraznesc sa spun, nebanuite beneficii pe seama consumului constant de polen, mai ales ca azi il avem pe cel crud, care e mai activ. Dar cine stie, poate in viitor, cand energizantele si troficele sintetice isi vor arata pe deplin fata ascunsa, ni se vor alatura in atasamentul fata de natura si bogatiile daruite de Bunul Dumnezeu.

(Fotografii preluate din National Geografic si Wikipedia)
                                                                 Dr. Cristina Aosan

(postat 22.03.2014)

Articole relationate:
Polen crud - aliment functional, nutraceutic si probiotic
Pastura - un alt dar al stupului
Polen apicol - antioxidant performant
Polen apicol ca hepatoprotector, in lucrari stiintifice pe mapamond
Polen apicol - efecte benefice, in lucrari stiintifice pe mapamond

 







In conformitate cu legislatia drepturilor de autor, daca nu aveti un acord scris din partea Melidava, puteti prelua maxim 500 caractere din articolul care va intereseaza, daca precizati sursa si inserati vizibil link-ul articolului.