––> +

Apilarnil - in terapiile pentru copii

      La sfarsitul anilor ’70, in “American Bee Journal” se comenta posibilitatea de a folosi larvele din stupul de albine in alimentatia umana, pentru incarcatura lor hranitoare deosebita. Larvele erau descrise ca un fel de regal nutritiv, cu un continut de proteine peste nivelul celor din galbenusul de ou, lipide cat in carnea de vita, multe vitamine A si D, absenta oricaror substante toxice sau potential daunatoare. in cateva experimente de degustare, preparatele cu puiet de albine au fost apreciate drept deosebit de gustoase.
      Americanii abia descopereau sub raport culinar larvele stupului, dar nu au mers mai departe. in acelasi timp in Romania, pe o linie de traditie, batranii apicultori storceau separat fagurii cu larve de trantori spre a obtine “jintita” despre care spuneau ca “este leac din batrani, aducator de sanatate si putere”. In multe locuri, prin Maramures si nordul Moldovei, jintita era considerata produs gospodaresc tipic medicinii populare. Vestitul dascal apicultor Constantin Hristea relata cum pe la 1910, copil fiind, asista pe un prisacar batran la obtinerea jintitei, pe care o folosea in diferite afectiuni ale oamenilor “suferinzi”.
      De la jintita la Apilarnilul studiat in laborator
      In acelasi deceniu in Romania, jintita numita acum “Apilarnil” a fost recunoscuta ca al optulea produs al stupului. in anii ce au urmat s-au facut studii numeroase si detaliate asupra compozitiei si efectelor sale in laboratoare si in clinici universitare. S-a constatat ca are efecte deosebite ca trofic, energizant, bio-stimulator si reglator. Un palier important din munca cu acest produs a fost dedicat copiilor, lucru mai putin cunoscut azi.
      In mai multe clinici din Institutul de  Medicina si Farmacie din Targu Mures s-au aplicat tratamente cu apilarnil la copii, incepind cu 1983.
      Despre malnutritia protein-calorica a sugarilor si copiilor mici se stie ca este o maladie complexa, cu multiple afectari organice si functionale, dificil de recuperat. Cand s-a administrat apilarnil, s-a corectat mai rapid malnutritia, s-a stimulat cresterea in greutate, a crescut rezistenta la infectii. O alta directie de abordare a urmarit corectarea unor consecinte ale malnutritiei. Este cunoscut faptul ca distroficii prezinta, ca un factor de gravitate, retardare in dezvoltatea neuro-psiho-motorie; apilarnilul a grabit recuperarea lor.
      In toate starile de malnutritie in care este necesara stimularea metabolismului general, s-a observat un efect anabolizant cu mare eficienta. in plus nu au fost efecte secundare la sugari si copii mici, nici la doze mari (800 mg/zi). Dimpotriva, efectul cel mai bun in recuperarea distrofiilor il au dozele mari. Mai mult, prin compozitia sa complexa, apilarnilul a asigurat aportul vitaminic si energetic necesar, si a permis excluderea vitaminelor de sinteza si a glucozei, din tratamentul general.
      De asemenea, la copii de 1-4 ani s-au facut studii asupra tratamentului retardului si dezvoltarii neuropsihomotorii. Efectul in recuperarea intarzierilor, dublat de o stabilizare in instabilitatile psihomotorii, s-a descris ca fiind de-a dreptul surprinzator, cu recuperari in timp record.
      La copii de 6-15 ani s-a constatat o actiune spectaculoasa in combaterea dificultatilor scolare ale celor cu intelect normal, cu buna toleranta la administrare, fara efecte secundare.
      Tot la Targu Mures s-a studiat actiunea in tratarea eunurezisului nocturn, la copii de diverse varste; unui lot i s-a administrat medicatia alopata curenta, iar altuia preparate cu apilarnil. La lotul cu apilarnil, controlul sfincterian s-a instalat mai rapid; nu au fost efecte adverse. In cazurile rebele, s-a asociat medicatia conventionala cu apilarnilul. Ca mecanisme implicate, s-a considerat ca apilarnilul tonifica controlul vegetativ central si al sfincterelor, trateaza si previne infectiile urinare asociate. Administrarea s-a facut doar seara la culcare, spre a realiza si o superficializare a somnului prea profund al acestor copii. Din experienta noastra, un efect foarte rapid in cazurile de eunurezis il are stimularea prin presopunctura auriculara pe punctul renal. Efectele pot fi foarte prompte daca se asociaza cele doua de mai sus, impreuna cu modularea psiho-emotionala prin remedii florale Bach si elixire ale stupului.
      La Spitalul de boli nervoase din Satu Mare, Dr. Virgil Enatescu a studiat clinic utilizarea apilarnilului in tratarea epilepsiei. Domnia sa a facut o comunicare in acest sens in 1985, prezentind cu entuziasm situatia a 14 tineri epileptici. Ceea ce s-a putut constata a fost ca un consum continuu de apilarnil a stopat crizele, care au reaparut la 5 luni dupa intreruperea tratamentului, dar in forme atenuate. Cand s-a reluat terapia, au disparut din nou.
      La pacientii nostri am constatat ca si polenul crud, administrat chiar singur in unele cazuri, a dus la stoparea crizelor de epilepsie. in produsul Apilarmel, apilarnilul si polenul sunt mixate impreuna in miere. Asocierea lor poate realiza o mai buna stabilizare a membranelor neuronale.
      Absenta totala a toxicitatii apilarnilului a fost demonstrata inca din 1980 la Institutul Cantacuzino, la Institutul de Stat pentru Controlul Medicamentului si Cercetarii Farmaceutice Bucuresti si la Institutul de Igiena si Sanatate Publica Cluj.
      Apilarnilul pentru copii
      Paleta generala de utilizare in pediatrie a apilarnilului a fost schitata de acum 40 de ani, lucru uitat pe parcursul timpului, de doamna Dr. Marcela Mirescu, care il vedea util in: tratarea sugarilor prematuri cu deficiente ponderale, hipotoni, cu anorexii rebele, sugari si copii cu stagnari sau scaderi periodice in greutate, adjuvant in convalescenta bolilor acute pentru o mai rapida recuperare, activarea sistemului imunitar ulterior tratamentelor antibiotice, recuperare in starile clinice si subclinice dupa tratamentele parazitozelor. La scolari - pentru cresterea capacitatii de adaptare la efortul de invatare, sporirea concentrarii si asimilarii. D-na doctor aprecia in plus ca sunt destul de numeroase starile morbide la copii, care necesita si un tratament de stimulare biologica, pe langa cel etiologic, in care poate fi folosit apilarnilul.
      Am putea adauga, dat fiind efectul antiviral observat ulterior la apilarnil, ca in cursul bolilor contagioase de tip viral (rujeola, rubeola, varicela, oreion, viroze respiratorii, s.a.) este util sa se administreze apilarnil si in faza acuta, nu doar in convalescenta. Combate germenul cauzal, sustine imunitatea, se trece mai usor prin boala, iar recuperarea este mai rapida.
      Noi am realizat un produs, Apilarmel, in care am combinat componente ce actioneaza  convergent si se potenteaza unele pe altele: apilarnil, polen si miere.
      Referitor din nou la virusuri, din experienta noastra cu Apilarmelul, hepatitele virale de tip A se vindeca mai usor. Unii pacienti au aplicat in paralel manevra de “taiere sub limba” ori pe frunte, despre care ni s-a vorbit la cursurile de acupunctura. Vindecarea a fost mai rapida. In medicina traditionala chineza aceasta manevra micro-chirurgicala este banala, in timp ce in spatiul romanesc se intalneste intr-o traditie neclara a babelor.
      Avind bune efecte trofice hepatice, ca si in anemii de cauze variate, Apilarmelul este un adjuvant de real folos la copiii cu  probleme oncologice si hematologice, in timpul si dupa tratamentul citostatic. De asemenea ca adjuvant in tratarea simptomatologiei conexe sindromului imuno-deficitar dobandit si manifestarilor clinice “para-SIDA”.
      Ca supliment nutritional pentru copiii care fac sport de performanta, determina o evidenta imbunatatire a capacitatii de efort si a puterii de concentrare.
intr-un experiment facut pe voluntari sanatosi carora li s-a administrat apilarnil ca stimulent pe o perioada de suprasolicitare, concluziile au fost categorice. S-au inregistrat efecte metabolice favorabile si prompte, ridicarea tonusului fizic si intelectual, cu manifestari puternice si durabile. Nu au aparut efecte secundare toxice. Nu s-a produs epuizare dupa perioada de supra-efort si administrare.
      In cazuri de recuperare post traumatica, cat si in perioadele acute post-accidente, luxatii, fracturi si chiar arsuri, ajuta la refacerea mai rapida, ca adjuvant al tratamentului de urgenta si specialitate.
      Apilarnilul nu contine testosteron
      Cand vorbim despre copii, desigur ca suntem cu toata atentia, urmarim sa le asiguram o crestere si o dezvoltare optima, fara efecte nedorite. in acest sens, se merita mentionate rezultatele unor cercetari facute pentru apilarnil, spre clarificarea unor nelamuriri cu privire la aspecte hormonale.
      Mai intai trebuie spus ca hormonii sunt mesageri chimici de mare complexitate si cu o inalta specificitate biologica, implicati in reglaje ale functiilor si structurilor vitale. Ei sunt caracteristici pentru om si pentru fiecare specie din regnul animal. Dar intre specii atat de diferite cum sunt omul si albina, nu exista identitate structurala intre mesagerii chimici, asa cum nu exista nici intre pielea umana si chitina ce acopera insectele.
      Nici un buletin de analiza realizat in Romania nu a aratat vreodata prezenta unui hormon uman in apilarnil. Astfel in laboratoarele de profil ale Institutului Endocrinologic al Academiei si in laboratorul de Medicina Nucleara al Spitalului Clinic Dr. Carol Davila, concluziile au fost ca in apilarnil nu se poate detecta testosteron, nici prolactina si estradiol, iar prezenta progesteronului este improbabila. S-a pus in evidenta o structura de tip testosteronic (testosteron-like), la limita de decelare, intr-un procent infim, de numai 0,00004 mg la 1 g de apilarnil. Este de fapt un entohormon, adica specific insectelor, respectiv albinei. Chiar si daca ar fi fost testosteron uman, prin absurd, cum doza de apilarnil pentru intretinere la un adult este de 1-2 g/zi, cantitatea administrata ar fi de 250.000 (!) de ori mai mica decat cea uzuala in tratamentele medicamentoase cu testosteron la barbati – adica in medie 10 mg/zi.
      In experimente minutioase facute pe animale de laborator s-a observat ca apilarnilul nu prezinta efecte gonadotrope la sobolanii puberi de ambele sexe, deci nu precipita maturizarea sexuala a masculilor si nici nu intarzie maturizarea sexuala a femelelor; nici nu are efect estrogenic la femelele de sobolan ovarectomizate.
      Este adevarat ca apilarnilul creste potenta la barbati, dar nu printr-un continut de testosteron, dupa cum demonstreaza analizele de laborator. Mecanismele implicate sunt de alta natura; ele vor putea fi abordate intr-un alt context. Cu atat mai mult Apilarmelul creste potenta, caci combina efectele apilarnilului si polenului, potentate de miere. Dar apilarnilul nu este doar potenta ! El este un bioactivator si energostimulator general. De aceea, cand se administreaza la copii, nu determina maturizarea sexuala precoce a baietilor, nici intarzieri in dezvoltarea sexuala la fetite, si nu provoaca hirsutism.
      De altminteri si in apicultura, acolo unde s-a folosit terci de larve de trantor in hrana albinelor, productia de laptisor de matca a fost mult mai mare decat la cele care erau hranite fara acest adaos. Se observa ca nici macar la indivizi din aceeasi specie nu a manifestat un efect masculinizant, de vreme ce albinele “doici” nu au produs mai putin “lapte”, ci dimpotriva.
      Actiuni, administrare
      Pe de alta parte, daca s-a observat ca este trofic pentru copii, si anabolizant la cei distrofici, nu trebuie sa ne imaginam ca ar determina oricui o dezvoltare accelerata si precoce. Invers, atunci cand s-a administrat la persoane de varsta a treia cu imbatranire timpurie, s-a obtinut o revigorare pe mai multe planuri, in paralel cu reducerea poli-medicatiei obisnuite varstei. Iar in experimentele facute cu apilarnil pe sobolani tineri sanatosi nu s-au observat efecte anabolizante (nu determina supragreutate). Acestea arata ca apilarnilul actioneaza mai curand in sensul de a conduce fiecare persoana catre normalizare si optimizare fizica si functionala, in cadrul varstei sale.
      Apilarnilul are o compozitie complexa, dar inca nu total elucidata. Totusi ar fi incomplet sa il apreciem doar prin prisma unor substante componente. Pe de alta parte, corpul nostru receptioneaza substantele primite si le utilizeaza in felul sau.
      Sa incercam o paralela prozaica, cu ingredientele alimentare care intra in bucatarie. Daca cateva persoane fac inventarierea legumelor aduse pe masa, una va aprecia ca se va gati o supa, alta ar zice ca un piure, dar bucatarul poate are in plan un sote, drept garnitura la un preparat cu orez. Toate sunt bune, fiecare la locul potrivit.
      In mod similar, cand se administreaza un remediu, asteptarea in general este ca actiunile sa fie conforme compozitiei chimice cunoscute. Ei bine, corpul destinatar probabil va alege propria cale de utilizare, dictata de nevoile si prioritatile sale.
      Se spune despre unele remedii ca sunt inteligente. De fapt, in natura este foarte simplu: se completeaza intai lipsurile mai mari, apoi cele mai mici, cu tendinta de a ajunge la echilibru. Abia dupa satisfacerea necesitatilor vitale, daca se continua aportul, remediul poate fi directionat catre alte utilizari.
      A privi o fiinta doar prin prisma substantelor chimice care o compun, este limitat. Chimia este o componenta a vietii, dar viata nu este o parte a chimiei. Simpla enumerare a substantelor chimice nu poate explica si relatiile dintre ele, intr-un sistem biologic.
      In terapia naturista, de fapt inteligenta nu apartine remediilor, ci este impartita intre remediu, organismul destinatar si terapeut. Terapeutul trebuie sa inteleaga dezechilibrele si nevoile pacientului, cat si felul in care lucreaza remediile, apoi sa le potriveasca abil in raport de necesitati.
      In spiritul celor de mai sus, la modul general, unui scolar sanatos (6-14 ani) pentru cresterea capacitatii de concentrare si asimilare, i-as recomanda 0,5-1 lingurita/zi Apilarmel. Dar unuia cu anemie ii recomandam cate 1-2 lingurite/zi; la fel acelora care sufera de astenie sau stare de oboseala cronica, surmenaj si stare de epuizare fizica, in convalescente, carente diverse, pierderea poftei de mancare, sau la copiii cu anumite deficiente in dezvoltare, greutate deficitara, ori in afectiuni ale aparatului digestiv (in special ficat sau tub digestiv) cu malnutritie, suferinte neuro-psihice, afectiuni ale cailor respiratorii.
      La copiii sportivi se poate da doza tripla fata de cea pentru unul sanatos, in perioadele de antrenament sau in preajma activitatilor competitionale, cand consumul fizic si cel emotional sunt foarte mari.
      Tot asa se poate administra si in cursul tratamentelor oncologice, cunoscute pentru efectele secundare uneori devastatoare pe care le au la copii, spre a sustine ficatul si imunitatea.
      La copiii mici de 1-4 ani, daca sunt bolnavi se pot da 1-2 lingurite/zi de Apilarmel, iar la sugari 1 lingurita/zi.
      Copiilor cu eunurezis, le dam 0,5-1 lingurita Apilarmel (dupa varsta si greutate), in doza unica seara la culcare.
      Ca ritm general de administrare, doza zilnica se poate da in una-doua prize, dimineata si eventual la pranz, dupa mese, simplu ori dizolvat in limonada sau lapte. Se pot face cure de doua saptamani cu pauza o saptamana, sau o luna cura si doua saptamani pauza, reluat de mai multe ori, in functie de gravitatea problemei. Pe an e bine sa se totalizeze sase luni de tratament; daca in restul timpului copilul mai necesita un bio-stimulator, trofic, energizant, poate primi laptisor de matca.
      Dar in cursul terapiilor oncologice, care necesita o sustinere mai puternica, administrarea se poate face in cure de 3-4 saptamani cu pauze de o saptamana, pe toata durata chemo- si/sau radio-terapiei, cat si cateva luni dupa incheierea lor.                                    
      In ceea ce priveste ideea vehiculata actual ca sugarii sa nu foloseasca miere, e important pentru vitalitatea actuala si viitoare a copiilor sa facem cateva mentiuni. Motivatia medicilor care contra-recomanda miere sugarilor se bazeaza pe faptul ca s-au decelat spori de Clostridium botulinum in anumite probe de miere, prin studii imprecis prezentate: ce fel de miere, daca mierea respectiva era sau nu falsificata, daca era pastrata in conditii corecte de igiena, etc. Comisia de Apiterapie a Apimondia desfasoara acum un proiect de clarificare a acestei recomandari nedrepte si nefondate, de unde deocamdata se desprind cateva idei importante. Cum sporii de Clostridium botulinum se gasesc in pamant si peste tot in praf, inclusiv in cel din casa, ei pot contamina suzeta, jucariile, si chiar continutul borcanului cu miere, daca nu este pastrat inchis si daca nu se folosesc lingurite bine spalate. Pentru siguranta utilizarii ei, trebuie ca mierea sa fie naturala, ci nu contrafacuta, si sa provina dintr-o sursa de incredere, unde igiena este regula. Borcanul sa fie pastrat inchis, iar linguritele folosite sa fie bine curatate. Suzeta sa fie corect spalata (adesea copii le scapa pe jos, unde intra in contact cu praful), iar daca mama o “indulceste” cu miere pentru linistirea sugarului, sa nu o scufunde in borcan, ci sa ia miere dintr-o lingurita. Asa se evita contaminarea cu praf din casa a obiectelor care ajung in gura copilului, cat si a mierii din borcan. Lucruri simple, care tin de propria igiena. Bineinteles, trebuie supravegheat ca sugarul sa aiba un tranzit intestinal normal; constipatia favorizeaza dezvoltarea germenilor, indiferent de sursa lor. Mamele ar avea mai multe motive de ingrijorare pentru antibioticele prescrise exagerat, sau fata de zaharul lipsit complet de vitalitate, decat pentru un produs care este unanim recunoscut pentru valoarea sa biologica.
      Inventatorul Apilarnilului – romanul Nicolae Iliesiu
      In ultima vreme se fac tot mai multe dezvaluiri despre valorile date omenirii in aceste locuri ce poarta numele Romania. Se pare ca traim un timp cand “Lumina iese de sub obroc”. Unul dintre lucrurile insemnate a fost aducerea jintitei din ulcica de lut taraneasca in aparatele moderne din laboratoare, sub atentia intregii lumi, implinita de un apicultor cu o personalitate complexa, Domnul Nicolae. V. Iliesiu.
      Copilaria si-a petrecut-o pe plaiurile Ardealului, in satul Maieru, pe care, intamplator sau nu, Liviu Rebreanu l-a supranumit "Cuibul visurilor". Acolo, tatal lui Liviu Rebreanu a invatat stuparitul de la bunicul inventatorului. Pasiunea acestui bunic taran, dar cu gimnaziul facut la Viena, s-a transmis mai departe. Parintii inventatorului, Maria-Luiza si Vincentiu Iliesiu, ei insisi apicultori, obisnuiau sa suplimenteze hrana pasarilor din curte cu larve de trantori. Puii astfel hraniti cresteau mai bine si mai repede decat cei alimentati in mod obisnuit. Acest lucru, pe care tanarul Iliesiu in varsta de 15 ani, l-a observat in curtea parinteasca, l-a urmarit in toata viata lui de apicultor.
      La maturitate, fiind apropiat de Patriarhul Justinian, a sprijinit comunitatea religioasa ortodoxa contribuind la organizarea unui atelier de obiecte bisericesti al Manastirii Cernica printr-o asociatie economica. Comunistii, cinic, il arunca in puscarie pentru 9 ani, tocmai pentru vina inchipuita de a fi prejudiciat Patriarhia... in puscarie, la Tichilesti, in Insula Mare a Brailei, a stat printre albine. Apoi, ca si in cazul altor oameni de mare valoare, a fost reintegrat in viata sociala si devine din 1957 primul director al Apicola, careia ii organizeaza filiale in aproape toata tara. In acelasi an, impreuna cu Prof. Harnaj au infiintat Asociatia Crescatorilor de Albine. Activeaza apoi la Apimondia, unde in 1977, la Adelaide, Australia, primeste "Medalia de aur" si "Diploma de onoare" pentru activitatea depusa in cadrul acestei federatii internationale. in rastimpul muncii de conducere isi finalizeaza cercetarile privitoare la Apilarnil, care s-au soldat cu 25 de brevete.
      Apilarnilul denumit cu ceva ani in urma cel de al optulea produs al stupului, a intrat in studii de laborator si clinice la inceputul anilor `70. A aparut public in 1980, intr-o era dominata de fascinatia pentru medicamente de sinteza chimica. si totusi, gratie puternicelor sale actiuni biologice, la momentul respectiv a avut un impact foarte mare in mediile stiintifice. S-au scris nenumarate lucrari, referate, s-au realizat monografii care au promovat acest produs, s-a facut si un  film documentar, inventia a fost brevetata si protejata in cele mai importante tari ale lumii, a fost multiplu medaliata national si international.
      Dar atentia acordata de guvernanti a disparut in implozia societatii romanesti, dupa Decembrie 1989. Treptat a cazut pe nedrept in uitare un bun aflat de acum in proprietate publica internationala. Astazi apilarnilul este prea putin utilizat, cand locul sau ar fi unul de frunte intre produsele apicole. Totusi in multe locuri din strainatate putem afla despre comertul cu pulbere din larve de trantor.
      Domnul Iliesiu, autorul inventiei, a ramas doar cu gloria de a fi extras acest produs impresionant, din practica si experienta milenara a apicultorilor romani. Titularul brevetului, in spiritul vremii comuniste apuse, a fost vestita Ferma Apicola C.A.P. Scornicesti, ci nu inventatorul insusi. Pana de curand nici marca Apilarnil® nu mai era o proprietate romaneasca; a fost posesiunea unei firme farmaceutice straine, care nu producea nici macar un singur produs cu apilarnil. Totul ca o incununare a pastrarii lui sub tacere, si o ironie fata de faptul ca numele API-LAR-NIL a fost creat de inventator folosind mai multe abrevieri, pentru provenienta APIcola, originea in LARvele de trantor si initialele numelui sau N. Iliesiu.
      Ne putem intreba pe drept cuvant, cum e posibil ca un asemenea prinos al albinelor sa fi fost neglijat, ingropat si uitat tocmai in tara noastra, unde el isi are originea ?
      Nazuim insa ca o lumina noua sa invaluie apilarnilul, intru re-cunoasterea sa. Cum spunea Dl. Acad. Farm. Ovidiu Bojor, intr-un articol dedicat Apilarnilului ”...omul modern incearca sa se elibereze treptat de fortele naturii. Aceasta eliberare este insa iluzorie. Cu cat inaintam mai mult spre ceea ce numim in mod generic civilizatie, progres, bunastare materiala si spirituala, depindem din ce in ce mai mult de natura, de resursele ei, de fortele ei.”

                                                       Dr. Cristina Aosan
                                       - membru in Comisia de Apiterapie a Apimondia -

(Articol publicat partial in revista Formula As, Iulie 2013)

(postat  08.2013)







In conformitate cu legislatia drepturilor de autor, daca nu aveti un acord scris din partea Melidava, puteti prelua maxim 500 caractere din articolul care va intereseaza, daca precizati sursa si inserati vizibil link-ul articolului.