––> +

Apifitoterapie

Dragi cititori,

Am sa incerc sa nu va plictisesc cu banalitati despre acest subiect. Cu totii stim ca mijloacele medicinei naturiste sunt mai potrivite, mai bune, mai umane in practica medicala. Ceea ce nu se cunoaste insa in genere, este vastitatea acestui domeniu si aplicabilitatea lui in practica curenta, chiar de o maniera poate inedita. 

Sa  incercam impreuna sa facem un scurt excurs. 

Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost nevoiti sa  apeleze la mijloacele care le-au fost la indemana pentru tratarea problemelor de sanatate. Rani, contuzii, fracturi, intoxicatii, boli contagiase, slabiciuni ale batranetii. Fireste ca aceste mijloace s-au aflat in natura. Plante, radacini, muguri, scoarta copacilor, sangele si organele unor animale, si la un moment dat mierea si albinele din scorburile copacilor.  

Mierea a fost timp de milenii singurul indulcitor al vietii omului. Picaturile aurii, lipicioase, au iesit insa din bucatarie pentru a se afla la loc de cinste si in farmaciile antichitatii. Practic un aliment si un remediu fara limite in ceea ce priveste valabilitatea, cunoscuta pe intreg globul, mierea face si azi obiectul unor atente studii si analize si uimeste prin propietatile sale.

Excelent conservant, in proportie de peste 66% practic poate conserva orice material. Mierea este utilizata in tratarea plagilor adanci sau superficiale, in arsuri, afectiuni oculare, in masaj cu excelente proprietati de suctiune ale depozitelor de toxine si nu numai, reface proprietatilor pielii aproape la orice varsta...

Dar mierea nu este doar atat: de curand s-au pus in lumina si excelentele sale capacitati citostatice, prin practica curenta  a unor api-terapeuti, dar si prin studii in vitro, care ne conduc la ideea ca mierea, in dilutii atent administrate, intravenos, poate fi un citostatic al viitorului, complet lipsit de toxicitate. Incredibil! Daca se cunoaste practica de a utiliza mierea, pentru a hrani organismele debile pe cale interna, iata ca in mici doze, administrata intravenos,  mierea devine un remediu inteligent, care distruge celulele nesantoase, aberante. 

Propolisul este si el in plina glorie, gata sa faca un urias  salt, de la utilizarile uzuale pentru care a fost folosit in antichitate si azi, adica: plagi, arsuri, imunostimulator si imunomodulator, pana la chemo si radio-protectie, chelator de metale grele cum este redescoperit azi. Dar cel mai important lucru si cel mai de folos pentru medicina naturista este ca propolisul prin proprietatile sale curative de netagaduit, a ajuns sa fie acceptat pe masa famacistilor si medicilor, ca un remediu simplu, usor de utilizat, si mai mult decat atat, acceptat ca un mijloc de tratament nestandardizat. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu problemele legale si profesionale ale medicinei complementare, acest lucru poate trece neobservat. Insa pentru cei care se chinuie de zeci de ani sa puna la indemana utilizatorilor, mijloace medicinale care vin din natura si nu din fabricile producatorilor de medicamente, stiu ca acest lucru si anume varietatea imposibil de standardizat a naturii, a impiedicat pana acum o utilizare de masa a multor remedii care azi pot trece drept curiozitati, ori au statutul de mijloace neoficiale, acceptate, tolerate... 

Propolisul este atat de eficient, si unanim recunoscut acum, iar pe de alta parte atat de complex si de variat, incat imposibilul s-a produs. Cel mai bine a sintetizat Prof. Dr. Eberhart Bengsch , cercetator la Institutul Max Planck, la al 41-lea Congres al Apimondia, din Montpellier anul trecut : "Medicina moleculara explica dar nu trateaza, iar medicina naturista vindeca fara sa explice". 

Laptisorul de matca, veninul de albine, polenul, pastura, apilarnilul sunt alte exemple care vin sa demonstreze resursele inca insuficient cunoscute ale medicinei viitorului. Dar si aici sunt inca lucruri de spus si practici de redescoperit. Si anume daca in genere este acceptata idea de bio-energie, daca se cunosc exemplele unor terapeuti care folosesc energii inca insuficient puse in evidenta si utilizate, prea putina lume stie despre practica agricola si apicola care foloseste aceste mijloace si forte ale iubirii.

Biblia ne spune despre pamant, ca trebuie sa fie lasat sa se odihneasca tot la al saptelea an. In lume au fost si din fericire inca mai sunt tarani care vorbesc cu plantele, cu copacii. Fiintele acestea care ne inconjoara trebuiesc privite ca parti vii ale unui intreg, caruia si noi ii apartinem, si  tratate cu respect si cu dragoste. Astfel s-a ajuns finalmente, ca in Franta, o familie de apicultori sa dezvolte un concept nou, "L'Apiculture douce", in care stupul si albina sunt privite nu ca mijloace de productie, ci membrii ai familiei... Cu rezultate incredibile in ceea ce priveste eficienta remediilor obtinute din acesti stupi. 

Nectarul si ambrozia, bautura si hrana zeilor ... Mitologie sau adevar ? Noi credem ca este adevar, asa cum si alte lucruri care acum catva timp erau considerate fantasmagorice, iata azi nu numai ca sunt acceptate ca reale, dar au ajuns sa fie si studiate. 

Ati strivit vreodata intre dinti un mugur de plop? Merita sa incercati. Veti descoperi originea propolisului. Parte din ea. Albinele, ca si intreg al regnului animal, in care intra si omul, isi trag resursele din mediul vegetal. Haina aceasta verde, care imbraca globul pamantesc de la un capat la altul, este mama noastra a tuturor. Din florile pamantului vine mierea, din mugurii copacilor vine propolisul, din seva lor care urca la cer, vin toate. Adica si sanatatea. 

Radacinile, lungi pivotante, sau puternic ramificate sunt fundatia acestei constructii. Partile aeriene sunt zidurile acestei case verzi, frunzele si mugurii acoperisul, iar inteligenta iscoditoare si neobosita a omului, unealta de a pune cap la cap totul in folosul sau si al semenilor sai. Sau cel putin asa ar trebui sa fie. 

Este momentul ca si fito-terapia, sa stea la masa suratei sale mai faloase, medicina asa zis oficiala, careia i-ar putea aduce aminte ca a inceput cam odata cu aspirina, adica cu scoarta de salcie. Americanii « mananca » azi 40 (da ati vazut bine) de tone de aspirina pe zi. Spun ei ca e bine daca te doare ceva, sau daca nu te doare nimic sa iei o aspirina pe zi. Ce-ar fi sa bem un ceai pe zi, fratilor ? De exemplu din chiar coaja de salcie din care domnul Bayer a facut aspirina. Eu cred ca ar fi cu mult mai bine.  

Infuziile, decocturile, cataplasme, extracte hidroalcoolice, creme si unguente, uleiuri, pulberi, toate sunt mijloace ale unei ramuri medicale considerate babesti, de ultima instanta, privite uneori nu numai cu reticenta, dar si cu raceala, daca nu chiar cu dispret. Ori doamnelor si domnilor, lucrurile nu stau deloc asa. Depinde insa in mana cui dai o asemenea competenta de a recomanda si utiliza mijloace care pot parea mai putin stiintifice, dar care sunt fara indoiala cu mult mai bune decat cele la care medicina oficiala, in general, a ajuns azi. De aici si eforturile statului roman si nu numai, de a legitima si controla aceasta practica. Apifitoterapia este acceptata azi oficial ca o competenta in medicina oficiala, un fel de specializare. Sunt convins ca in viitor ea va fi studiata si in facultatile de medicina ca o disciplina separata, facultativa, sau de ce nu chiar obligatorie. Cunoasteti ca potrivit statisticilor OMS numarul de utilizatori ai medicinei asa zis oficiale si stiintifice, o plaseaza pe aceasta abia pe locul trei in lume? - dupa acupunctura si fitoterapie (plus homeopatie).  

Dar sa ne intoarcem la plantele noastre. O idee incetatenita  este ca fitoterapia sau ma rog in genere medicina naturista, actioneaza in timp si pacientul are nevoie de multa rabdare ca sa vada rezultate. Ori nu este asa. Desigur ca cele mai bune rezultate se obtin in timp si se pastreaza si se consolideaza printr-o practica care evident are nevoie de timp, insa medicina naturista ofera remedii care actioneaza uneori instantaneu. De exemplu, in medicina indiana, Ayurveda, pacientilor aflati in coma li se administreaza nazal, prin suflare, pulbere de obligeana, ceea ce ii scoate de cele mai multe ori din aceasta stare. Tensiunea arteriala poate fi reglata cu tinctura de paducel in cateva minute. Constipatiile rebele pot fi reglate intr-o jumatate de ora cu ceai de boz. Enumerarile pot face obiectul unei brosuri. 

Cel mai impresionant lucru, este sa descoperi ca acum 5000 de ani, un popor de a carui soarta suntem cumva legati si anume poporul indian, prin inteleptii sai a pus la punct nu numai un sistem medical care foloseste plante medicinale, dar si o stiinta a alimentelor, despre ce, cum si cand sa mananci, imbinate de o maniera sistemica. Un sistem care pune diagnostice la afectiuni pe care medicina oficiala doar le descrie, fara a putea stabili cauza. O constelatie de practici medicale care trateaza, uneori folosind si bisturiul, un sistem care trateaza ireprosabil pacientii care indraznesc sa apuce pe acest drum. Acest sistem se numeste Ayurveda si va fi adesea prezent in textele noastre.

 

Gabriel Aosan







In conformitate cu legislatia drepturilor de autor, daca nu aveti un acord scris din partea Melidava, puteti prelua maxim 500 caractere din articolul care va intereseaza, daca precizati sursa si inserati vizibil link-ul articolului.