––> +

Leurda - doua vorbe despre ea

      La vremea inceputului de primavara pe tarabelele pietelor apar legaturi cu frunze de leurda. Va indemn sa cumparati si sa va faceti o salata cu sare, ulei si otet. Merge foarte bine la orice mancare care cere alaturi o verdeata asortata. La o fasole batuta, la cartofi copti, la orez sau alte cereale fierte, leurda poate constitui  salata care imbogateste mancarea. Cu mirosul si aroma fine de usturoi verde poate fi la fel de bine o salata suculenta pentru amatorii de gratare, fripturi, si diverse preparate din carne si peste. Pe langa calitatile organoleptice care o recomanda in alimentatie, planta are si o serie de proprietati medicale care o fac atractiva si interesanta.
      Numele stiintific Allium ursinum, adica „Aiul (usturoiul) ursului” ne trimite cu gandul la aria de raspandire, padurea. Dictionarul explicativ ne trimite in schimb la o origine bulgareasca, care in opinia reputatilor nostri lingvisti ar fi dat numele acestei plante, levurda. Ca si cum stramosii nostri traitori intr-o tara acoperita de paduri pe doua treimi din suprafata, si care probabil o foloseau inca de pe vremea dacilor, nu ar fi reusit sa-i dea un nume pana cand au sosit bulgarii in zona, venind din stepa.
      E intalnita pe soluri bogate in humus, umede, prin paduri de foioase, in zona de deal, pana in zona montana, raspandita in intreaga Europa. Frunzele sunt ovat-lanceolate, florile albe, grupate pe o tulpina florifera dreapta, semintele negre, cu tegument sbarcit; are radacini firoase care pornesc dintr-un bulb ovoidal. Trebuie spus de la bun inceput ca are o compozitie chimica insuficient studiata. Sunt mentionate uleiuri eterice, levuloza, combinatii sulfurate, saruri minerale. Principiile active sunt considerate a avea efecte hipotensor, antiseptic intestinal si pulmonar, bacteriostatic si bactericid,  diuretic, depurativ, stomahic, fluidizant al sangelui, antitoxic, vermifug, febrifug; dizolva si elimina acidul uric. Medicina traditionala o recomanda pentru tratarea hipertensiunii, hematuriei, eliminarea toxinelor din organism, eliminarea viermilor intestinali, imbunatatirea motricitatii digestive. Ca forme de administrare se recomanda ceaiul, ca infuzie din frunze, una doua cani pe zi, sau consumul de bulbi (Prof. Constantin Parvu, Universul Plantelor, Mica enciclopedie).
      In ceea ce priveste experienta personala ca medic api-fito-terapeut cu aceasta planta, pot sa va spun ca nu exista. Nu am recoltat-o niciodata in scop medicinal si nu am utilizat-o in tratamente pentru ca este o planta care prin continutul ei de foarte mare apa, necesita conditii complicate pentru conditionare. Adica instalatii industriale de uscare. Ceea ce o face sa fie un produs finit foarte scump, pentru ca plecam de la o materie prima scumpa. Dar in alta ordine de idei, toate proprietatile descrise si atribuite ei sunt regasite si la usturoi, care este cu mult mai accesibil, inca pe toata durata anului. Am preferat deci sa recomand terapeutic mai degraba usturoi decat leurda.
      Legat de afirmatia ca planta ar fi toxica si ca un consum mai mare de 50 de grame ar determina intoxicatii cu simptome si manifestari de hipersalivatie, tremur, anorexie, am unele indoieli. Eu personal, cand fac salata de leurda, consum minim 60-70 grame odata; la fel comesenii. Fac acest lucru cat pot de des pe durata de cam o luna cat este perioada ei cu frunze, dar niciodata nu am simtit vreun lucru rau, alaturi de placerea gustului, a fragezimii sale si de senzatia de prospetime pe care o ofera. Pe de alta parte nu cunosc nici un caz de intoxicatie, desi am locuit si am muncit multi ani intr-o zona rurala in care taranii saraciti dupa revolutie, consumau cat se poate de multe verdeturi din padurile si pasunile din apropiere. Ei gateau si o mancare din leurda, ori o asociau cu alte verdeturi in diverse preparate culinare. Nici unul nu s-a plans vreodata de presupusele simptome de intoxicatie.
      O privire mai atenta prin literatura de specialitate, indica faptul ca in medicina veterinara traditionala leurda este descrisa cu potential toxic. Anume pentru tratarea cistitelor hemoragice, mastitelor si mamitelor hemoragice, se foloseste ceai din o lingura de planta uscata si maruntita, la 200 ml de apa, in infuzie 15 minute. Din acest ceai se recomanda administrarea prin breuvaj bucal (adica se introduce pe gat), in doza de 10-20 ml pentru rumegatoare mici, si 20-50 ml pentru rumegatoarele mari. Supradozarea determina intoxicatie, cu simptomele mai sus enumerate. Tratamentul este simptomatic cu tonice, calciu gluconic, glucoza, etc.
      Pe cale de consecinta -vorba talkshowman-ilor-, doamnelor si domnilor realizatori de articole de promovare a medicinei naturiste, va rugam sa fiti cu mai multa atentie: a nu se confunda medicina veterinara cu cea umana.
      „Experienta personala este mai valoroasa si mai importanta decat eruditia” spunea inca din secolul XVII Yamazaki Ansai, sustinator al scolii shintoiste a „Legilor si principiilor” din Japonia.
      Spre incheiere, revin la valoarea gastronomica a plantei, de mare succes, cat si la imbinarea fericita dintre aroma fina de usturoi cu gustul sau bun, si capacitatea sa de a mobiliza acidul uric, care o recomanda in mod particular in guta, dar si ca salata pentru amatorii de mancaruri cu carne. Proprietatile sale depurative, vitaminizante si improspatatoare o recomanda tuturor.
      O buna idee ar fi sa incercam sa o conservam, lucru care pare a fi perfect posibil, cu apa, sare si otet, eventual hrean, ca sa pastreze consistenta frunzei. Sau poate cine stie, ca si varza, prin fermentare, doar cu apa si sare, plus hrean, din aceleasi ratiuni. In orice caz merita incercat ! O alta varianta este de a o congela, insa dupa decongelare poate fi utilizata doar in mancaruri scazute sau ciorbe, caci isi pierde consitenta initiala.
      Nu de alta, dar pe fondul crizei apar solutii oportuniste si in domeniul naturismului. Nu ar fi de mirare ca vreo firma cu rezonanta daco-geta sa lanseze pe piata comprimate sau capsule minune cu leurda si extract de leurda...

                                               Dr. Cristina Aosan (specialist medicina generala,
                                                                     competenta api-fito-terapie)

                                                               11 Martie 2013







In conformitate cu legislatia drepturilor de autor, daca nu aveti un acord scris din partea Melidava, puteti prelua maxim 500 caractere din articolul care va intereseaza, daca precizati sursa si inserati vizibil link-ul articolului.