+

Bio in UE, non-Bio in Romania ?

      Politicienii Statului Roman dupa 1989 obedienti strainatatii au excelat in a impune cetatenilor legi absurde. Acesti “barbati de stat” a caror sarcina era sa asigure oamenilor bunastare si demnitate au generat o serie intreaga de legi care au facut o dreptate sociala indoielnica. Sa ne reamintim doar de Legea 18/1991 (legea fondului funciar) apoi de “improprietarirea” poporului suveran cu numai 30% din intreaga avere a tarii (Fondul Proprietatii Private). Alte legi au permis privatizarea tarii chiar de catre cei care nu vroiau s-o vanda... Asa se face ca in locul fabricilor de lapte, paine sau conserve, avem supermarketuri de cartier. In locul institutelor de cercetare avem cartiere rezidentiale. In locul platformelor industriale - mormane de fier vechi.
      In spiritul curat al acestei rataciri administrative transpartinice, au fost distruse ferme de porci, avicola, abatoare; a fost vandut fondul funciar al tarii. Daca inainte de `89 exporturile alimentare ale Romaniei spre vest erau subminate prin masuri de igiena veterinara absurde pretinse de administratiile occidentale care doreau sa-si protejeze producatorii locali, dupa `89 aceleasi si adesea mai severe masuri, au fost pretinse de administratia romaneasca... Au reusit in felul acesta sa impiedice ridicarea unei paturi sociale de producatori autohtoni de mica si medie dimensiune, care ar fi generat o parte din clasa de mijloc a oricarei societati ce-si doreste prosperitate si stabilitate.
      Pe aceleasi "temeiuri" apar felurite elucubratii legislative care impiedica micii producatori si procesatori sa-si desfasoare activitatea. Probabil ca multi dintre cei care citesc site-ul nostru sau cumpara produsele furnizate de noi se intreaba de ce nu mai producem Tinctura de propolis Melidava. Pentru ca ne chinuim de doi ani sa ne conformam legilor Statului Roman care trateaza un producator de tincturi precum un producator de vodca... Poate vom reusi in aceasta viata sa obtinem ceea ce ni s-a impus, adica statutul de “antrepozit fiscal”, pentru o capacitate de productie care ar avea de procesat imensa cantitate de circa 1,85 litri de alcool pe zi pentru tinctura de propolis. Din fericire si cu bucurie am observat de curand o atitudine binevoitoare din partea unor lucratori ai Directiei Generale a Vamilor si a Ministerului de Finante, inspre remedierea acestei situatii absurde. Ii felicitam si le multumim oamenilor care mai actioneaza cu bun simt si judecata corecta.
      In spiritul acestei stari de lucruri, de la 15 Decembrie 2014 produsele Bio trebuie recertificate. E vorba despre toate produsele Bio, fie interne fie importate, caz in care au fost deja certificate Bio in tara de origine. Iar recertificarile cine credeti ca le face? Niste persoane juridice independente, recte  sereleuri, care in lumina legislatiei unui stat european -da, de Romania vorbeam- sunt abilitate sa emita certificate, care sa ateste calitatea Bio a unui produs. Si pentru ca asta nu e tot, o asemenea certificare pretinde sa ai un spatiu de productie dedicat doar pentru produse Bio. Adica producatorul sa infiinteze inca un spatiu care sa fie dedicat exclusiv produselor Bio, pe langa cel anterior acreditat. Mai mult, un produs care este Bio in Franta, cum este laptisorul de matca din Apicultura blanda®, desi importat ca produs finit, adica nu sufera nici un fel de prelucrare in Romania, trebuie totusi recertificat la noi. Multumim, e prea mult !
      Asadar Melidava refuza sa participe la asemenea abuzuri administrative si va considera formal ca ceea ce este BIO in Franta, Germania sau alta tara europeana, cand trece granita spre Romania devine NON - BIO.
      Si mai concret, potrivit legislatiei actuale un produs Bio in Germania, de exemplu laptisor de matca, importat vrac si doar ambalat in Romania intr-un spatiu de productie autorizat sanitar veterinar, dar necertificat de un sereleu ca fiind de tip Bio, nu genereaza un produs comercial finit Bio (ecologic) pentru piata romaneasca.
      Din acest motiv laptisorul nostru de matca Bio pana in Decembrie 2014, este acum etichetat ca natural, cu precizarea ca materia prima este Bio (ecologica) la origine. Asa DA ! Asa e corect si legal !
      Din acest motiv pe facturile noastre nu veti mai gasi termenul Bio. Din acest motiv nici cutiile si etichetele noastre nu mai contin termenul Bio.
       Acolo unde particula Bio e imposibil de eliminat, cum e cazul produselor finite importate din Franta, pentru care trebuie sa respectam legislatia Statului Francez si normele europene, am acoperit-o cu sigiliul nostru, si informam cumparatorii si pe aceasta cale, ca acest produs e Bio in Franta dar NU si in Romania.
      Cei care ne cunosc deja sunt invitati, sa creada ca produsele noastre sunt la fel de bune si fara aceasta recertificare absurda.

      Multumim din inima partidelor politice din Romania !

                                     Echipa Melidava
(postat 28.03.2015)







In conformitate cu legislatia drepturilor de autor, daca nu aveti un acord scris din partea Melidava, puteti prelua maxim 500 caractere din articolul care va intereseaza, daca precizati sursa si inserati vizibil link-ul articolului.